sâmbătă, 30 aprilie 2011

Ce ar spune acum Corneliu Coposu?

Partid istoric, aflat într-o stare latentă, PNŢ-ul pare că se pregăteşte de o nouă viaţă alături de independenţii din Uniunea Naţională pentru Progresul României. Astfel, independenţii se vor bucura de prestigiul şi statutul unui partid istoric, în schimb renunţând la numele propriul.

Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) pare a se extinde, încercând să se impună pe scena politică printr-o fuziune cu PNŢCD. Întrebarea care se impune este cine are mai mult de câştigat din această uniune, UNPR, datorită istoricului PNŢCD, sau PNŢCD, considerând că, astfel, ar putea intra în Parlament?
Preşedinţii organizaţiilor judeţene Arges ale Uniunii Naţionale pentru Progresul României şi Partidului Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat, Georgiu Gingăraş şi Iulian Prunaru , au semnat un protocol de colaborare în perspectiva alegerilor locale din 2012. Actul consfinţeşte faptul că ambele partide vor lucra împreună în perioada electorală, urmând să îşi acorde sprijin reciproc în diferite localităţi, în funcţie de candidatul mai bun din partea uneia dintre cele două părţi semnatare.
Georgiu Gingăraş spune că unul dintre scopurile acestei colaborări este atragerea la urne a cetăţenilor care nu au mai votat în ultima vreme, mai ales din perspectiva trecerii la votul obligatoriu. La rândul lor, ţărăniştii speră ca protocolul cu UNPR Argeş să fie începutul unei colaborări pe plan naţional dintre cele două partide. Până atunci, uneperiştii şi ţărăniştii argeşeni se vor întâlni pentru a stabili, concret, zonele unde vor putea colabora, în funcţie şi de reacţia colegilor din teritoriu. Ulterior, înainte de campania electorală din primăvara lui 2012, ambele partide vor face un sondaj pentru a vedea care va fi candidatul comun la primăria Piteşti şi la şefia Consiliului Judeţean Argeş.
Preşedintele PNŢCD la nivel naţional, Aurelian Pavelescu, a fost, în vizită de lucru la Piteşti. Acesta a ţinut o conferinţă de presă, după care s-a întâlnit cu şefii filialelor din Argeş, Dolj, Olt, Vâlcea şi Telorman, la sediul celor dintâi. Acesta a expus presei motivele pentru care a fost semnat protocolul cu UNPR. De altfel, un astfel de acord între cele două formaţiuni a fost semnat în premieră chiar în acest judeţ, în urmă cu numai o lună. Legat de următorul pas -un acord cu PDL-, Pavelescu a precizat că sunt discuţii serioase la „nivel înalt”, dar se aşteaptă conferinţa de alegeri a democrat-liberalilor. „Această colaborare a devenit pentru noi un proiect politic la nivel naţional. Felicit Argeşul care a dat startul în acest sens. Există negocieri la nivel central pentru a ne maximiza şansele la alegerile locale. UNPR este partid guvernamental şi poate avea membrii în secţiile de vot, noi nu avem şi prin această alianţă ne putem păzi voturile. Nu avem destule structuri pentru a intra de unii singuri în aceste alegeri. Alianţe au făcut şi cei de la PNL sau PSD”, a spus acesta.
Ce ar mai fi de spus? Este adevarat faptul ca PNTCD ar intra cu greu in viitorul parlament datorita echipei sale de conducere.Doar ca o alianta normala ar fi fost cu PNL-ul si nu cu "partidul imoral" UNPR.Eu cred ca cei de la PNTCD fac acum o greseala capitala.Si cand spun asta ma gandesc la faptul ca cei de la UNPR au sanse egale cu zero de a intra in viitorul parlament.In mod normal ei s-ar putea alia doar cu PDL-ul, doar ca, este posibil ca si acest partid sa nu indeplineasca pragul necesar pentru viitorul parlament.Mai ales ca, in cazul aliantelor acest prag creste...Legat de UNPR, ma intreb cum ar trebui sa arate alegatorul sau tip.Probabil ca ar trebui sa fie tradator, sa nu aiba caracter si sa "linga acolo unde au scuipat altii"...

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu