marți, 3 ianuarie 2012

Costul standard per elev...

Costul standard pe elev este din 2012 un pas uriaş spre echitate, întrucât o şcoală dintr-o comună bogată şi una dintr-o localitate săracă vor primi aceleaşi fonduri pentru salarii şi alte cheltuieli dacă au acelaşi număr de elevi, a declarat ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

În trecut, modul de finanţare al şcolilor era orecum per post, adică, în funcţie de posturi, şcoala primea o sumă de bani pentru salarii, iar partea de dotări revenea primăriilor.

"Altfel spus, înainte de 1 ianuarie 2010, şcolile primeau pentru salarii o sumă de bani care să acopere acele costuri în funcţie de numărul de profesori şi primarul decidea câţi bani alocă şcolii pentru cheltuieli curente, pentru cretă, utilităţi, materiale şi servicii, adică pentru cheltuieli de mentenenţă şi investiţii pentru şcoli. Aceasta era structura", a spus, marţi, Daniel Funeriu.

Totodată, fiecare şcoală, pe termen lung, are ca obiectiv egalizarea resursei umane din sistem.

"Nu vrem să ajungem în situaţia în care avem în învăţământul obligatoriu, şcoli cu profesori foarte buni şi altele cu foarte slabi. Nu vrem să avem un sistem polarizat în care avem şcoli foarte slabe şi şcoli foarte bune. În învăţământul obligatoriu trebuie să avem mai multă echitate. Costul standard ne asigură că în timp şcolile vor selecta resursa umană astfel încât ele să aibă atât profesori gradul I cât şi profesori debutanţi, astfel încât să se asigure o egalizare a resursei umane în sistem", a mai spus ministrul.

Funeriu a menţionat că în 2012, prin costul standard per elev sunt finanţate atât salariile, cât şi cheltuielile cu întreţinerea, materiale şi servicii pentru evaluarea periodică internă a elevilor şi cheltuieli cu formarea continuă a cadrelor didactice.

Ca o parere personala, probabil ca era mai bine daca acest sistem era initial testat pe cateva scoli pilot.Este foarte posibil ca pana la sfarsitul anului scolar sa se termine banii pentru tot anul calendaristic urmand ca dupa aceea sa nu mai existe fonduri de salarii.

Interesanta a fost declaratia ministrului in care spune ca nu isi doreste ca in unele scoli sa fie profesori foarte buni iar in altele profesori foarte slabi.Eu cred ca ar fi bine ca in toate scolile sa fie profesori foarte buni, doar ca pentru asta este nevoie si de salarii marite.

Ca o prognoza personala, costul standard per elev va fi un dezastru pentru scolile din Romania…Va fi probabil “lovitura mortala” data de catre PDL profesorilor…Bine ca se apropie alegerile…

Profesor Cristian Bebe

Secretar Comisie Educatie PNL Bucuresti

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu