marți, 13 martie 2012

Cazul UMF Targu Mures…In Romania nu se respecta autonomia universitara…

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat astazi, înaintea şedinţei de Guvern, că grija actualului Cabinet este ca diplomele pe care le obţin studenţii de la UMF Târgu Mureş să poată fi recunoscute legal.

"Grija mea personală este ca în primul rând studenţii, care sunt beneficiarii direcţi ai procesului de învăţământ, să nu aibă nimic de reproşat felului în care urmează să fie rezolvată această chestiune. Ei reprezintă motivul pentru care există universităţi şi instituţii de învăţământ superior în orice ţară civilizată din lume. Grija acestui Cabinet este ca diplomele pe care studenţii le obţin la finalul parcursului de studiu să fie recunoscute legal, în aşa fel încât cariera lor să-şi poată urma cursul netulburată", a afirmat Ungureanu.

El a spus că avut discuţii luni seara, "târziu în noapte", inclusiv cu liderul studenţilor de la UMF Târgu Mureş, căruia i-a comunicat intenţiile Executivului în legătură cu această universitate.

Si aceasta dupa ce rectorul UMF din Târgu Mureş, Constantin Copotoiu, a declarat, luni,că a fost avertizat, vineri, telefonic, iar luni - printr-o adresă semnată de ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, că universitatea ar putea fi sancţionată dacă nu rezolvă problema înfiinţării secţiei maghiare la universitate şi nu introduce în Cartă prevederi în acest sens.

"După mai multe discuţii avute cu domnul ministru al Educaţiei Naţionale, vineri seară am primit un telefon în care ne-a spus că, dacă nu rezolvăm problema liniei maghiare şi nu introducem în Cartă aceste lucruri, ne suspendă finanţarea. A spus că ne va trimite o adresă, pe care am primit-o luni dimineaţă", a afirmat Copotoiu.

Asadar, santajat de către UDMR cu ieșirea de la guvernare, PDL a acceptat fără să clipească distrugerea UMF din Târgu Mureș.

Nu a contat faptul ca ieri 500 de studenţi de la UMF Tîrgu Mureş au protestat în centrul oraşului şi au solicitat neimplicarea politicului în treburile Universităţii.

Este adevarat faptul ca guvernarea reprezinta o miza importanta pentru orice partid dar a ceda sistematic la presiunile unui partid al minoritatilor ridica multe semne de intrebare cu privire la moralitatea acelui partid.

In concluzie, pana pe 15 martie, ziua nationala a Ungariei, guvernul roman face un cadou minoritatii maghiare prin infiintarea unei sectii maghiare la UMF Targu Mures.

Nu conteaza parerea studentilor care sunt santajati cu nerecunoasterea diplomelor, nu conteaza hotararea Senatului Universitatii, santajata cu nefinantarea.

Si, ce este cel mai grav in acest caz, in Romania nu se respecta autonomia universitara…

Profesor Cristian Bebe

Secretar Comisie Educatie PNL Bucuresti

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu