luni, 17 octombrie 2011

Fondul clasei...

Deşi în ultimii ani, în repetate rânduri oficialii din sistemul educaţional au inserat în discursurile lor celebra vorbă "fondul şcolii este interzis", această practică este în floare. Conştienţi că sistemul este subfinanţat, părinţii acceptă să cotizeze, dar în limita decenţei.

Marian Banu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Bucureşti, spune că este ilegal ca directorii ori profesorii să solicite bani.

"Comitetul de părinţi poate stabili să contribuie cu o anumită sumă, însă contribuţia este absolut benevolă. Părinţii sunt cei care gestionează fondul şi este ilegal ca un cadru didactic sau directorul să pună mâna pe banii strânşi de comitetul de părinţi". Banu precizează că orice donaţie este binevenită, dar nu obligatorie.

De asemenea, este ilegal să se facă presiuni asupra părinţilor sau ca elevul care nu a contribuit cu bani să fie discrimat în vreun fel. Marian Banu recomandă părinţilor care constată abuzuri să facă reclamaţie scrisă la direcţiune şi la inspectoratul şcolar, iar în document să precizeze clar "cine şi ce a cerut de la ei".

De cele mai multe ori, nemulţumirea faţă de neparticiparea la fondul clasei se manifestă doar în comitetul de părinţi sau, eventual, în discuţiile între părinţi şi învăţător/diriginte/director. Totuşi, se întâmplă să aibă de suferit şi copiii, când sunt excluşi de la anumite activităţi sau puşi în situaţia de a transmite mesaje de admonestare părinţilor neplătitori.

Asadar, desi autoritatile nu o recunosc, fondul scolii si al clasei continua sa existe.Iar suma solicitata depinde si de primariile de sector.Spre exemplu, in sectorul 2, paza scolii este platita de catre elevi, iar suma solicitata de catre scoala este in jur de 5 RON pe luna.Asta in timp ce primarul Ontanu are bani pentru alte activitati, ca de exemplu programul muzical din aproape fiecare week-end din parcul Plumbuita.Probabil ca banii de la buget sunt aproximativ aceeasi in toate sectoarele din Bucuresti, doar prioritatile primarului sunt altele...

Profesor Cristian Bebe

Secretar Comisie Educatie PNL4

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu