marți, 25 octombrie 2011

"Profesorul de fizica",fiul directoarei scolii din Brăhăşeşti...

Inspectoratul Şcolar Galaţi a început o anchetă la şcoala gimnazială din localitatea Brăhăşeşti, unde directoarea unităţii de învăţământ l-a desemnat pe fiul ei, în vârstă de 19 ani, să-i ţină locul la catedră cât timp ea a fost la cursuri de formare profesională.

Tânărul a dat de patru ori examenul de bacalaureat, dar n-a reuşit să ia note de trecere, iar la fizică a obţinut 3,50. La examenul de bacalaureat din acest an, tânărul a luat doar 3,5 la limba română, 5 la istorie şi puţin peste 8 la geografie.

În plus, potrivit cadrelor didactice, tânărul se dădea chiar director prin cancelaria Şcolii din Brăhăşeşti.

Inspectoratul Şcolar Judeţean a trimis un inspector să verifice situaţia la şcoala din Brăhăşeşti. O eventuală decizie de sancţionare a directoarei ar putea fi luată de Consiliul de Administraţie al şcolii.

Este cat se poate de evident faptul ca, din punct de vedere legal, directoarea respectiva nu are nici o scuza.Postul de profesor, fie si doar pentru o singura ora de curs, nu este transmisibil.Probabil ca directoarea respectiva s-a bazat pe faptul ca, fiind vorba de o scoala din mediul rural, totul va ramane la nivel local.

Dar as mai vrea sa spun ceva aici.Inspectoratul Scolar Galati este condus de catre prof. DORU RESMERITA, cel care a avut ideea supravegherii video la examenul de bacalaureat, deci cel care a contribuit intr-un fel la insuccesul tanarului de 19 ani la examenul din vara aceasta.Domnul inspector “pozeaza” in presa intr-un personaj care a facut “ordine” in scolile pe care le conduce.Doar ca, faptele de acum au dovedit “haosul” care exista in cadrul scolilor din acest judet.

Sunt curios care sunt articolele din Legea Educatiei pe care le-a incalcat d-na director atunci cand l-a “numit” pe fiul dansei in functia de profesor de fizica, in conditiile in care metodologiile de aplicare a sanctiunilor din Legea Educatiei nu au fost inca publicate in Monitorul Oficial.Probabil ca despre toate acestea ne va lamuri comisia de cercetare care va fi numita de catre inspectorat pentru rezolvarea acestui caz.

Profesor Cristian Bebe

Secretar Comisie Educatie PNL Bucuresti

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu