marți, 6 martie 2012

Anomalii la concursul pentru corpul national de experti în management educational...

Articolul 257 din Legea Educatiei prevede ca functia de director si de director adjunct se ocupã prin concurs public de cãtre cadre didactice titular membre ale corpului national de experti în management educational.

In Anexa 1 la OMECTS nr. 5549/6.10.2011 privind organizarea şi desfăşurarea concursului de selecţie a cadrelor didactice pentru constituirea corpului naţional de experţi în management educaţional se prevede ca:

ART. 2

La concursul de selecţie pentru dobândirea calităţii de membru al corpului naţional de experţi în management educaţional poate participa orice cadru didactic care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) face dovada acumulării a 60 de credite transferabile în cadrul unor programe acreditate de formare în domeniul managementului educaţional;

Si apoi mai urmeaza alte cateva conditii de indeplinit…

Interesant este insa altceva din aceasta Anexa 1, care reprezinta de fapt metodologia de selectie pentru corpul national de experti in management educational, si anume cum anume se pot realiza aceste 60 de credite transferabile…

- Acumularea a 60 de credite transferabile se poate realiza:

a) ca urmare a absolvirii unui program acreditat de formare în domeniul managementului educaţional, cu minimum 60 de credite transferabile;

b) ca urmare a absolvirii, în cadrul unui program acreditat de formare în domeniul managementului educaţional, a unor module totalizând minimum 60 de credite transferabile;

c) ca urmare a absolvirii, în cadrul unor programe acreditate de formare, a unor module din domeniul managementului educaţional: managementul organizaţiei şcolare, managementul resurselor în instituţiile de învăţământ, managementul calităţii, managementul de proiect, legislaţie şi deontologie în învăţământ, comunicare şi relaţii publice, tehnologia informaţiei şi a comunicării, managementul curriculumului, dezvoltarea profesională şi managementul carierei, politici educaţionale, marketing, decizie şi previziune în educaţie, consiliere în carieră, managementul clasei, managementul centrelor de excelenţă, proiectarea, managementul şi evaluarea programelor educaţionale, şcoala şi comunitatea, psihopedagogia adulţilor, educaţie interculturală, inspecţia şcolară, pedagogia activităţilor extracurriculare. În documentele care atestă absolvirea acestor module trebuie să fie precizat numărul de credite obţinute.

Nu se cumulează creditele obţinute după absolvirea, în cadrul mai multor programe acreditate de formare, a aceluiaşi modul.

Din punctul meu de vedere punctul c) este mult prea permisiv si, in felul acesta nu se face diferenta dintre un profesor care a terminat un curs de management educational autentic si un profesor care a terminat un curs oarecare.

Chiar nu vad ce legatura este intre managementul de proiect, legislaţie şi deontologie în învăţământ, comunicare şi relaţii publice, tehnologia informaţiei şi a comunicării, managementul curriculumului, marketing, psihopedagogia adulţilor, educaţie intercultural si managementul educational.

Probabil ca s-a dorit ca cei care nu absolvisera un curs autentic de management educational, dar faceau parte din “gasca” sa poata fi si ei admisi in corpul national de experti in management educational.Doar ca este posibil ca un profesor care a promovat un curs autentic de management educational sa fie eliminat din competitie…

Profesor Cristian Bebe

Secretar Comisie Educatie PNL Bucuresti

17 comentarii:

  1. buna seara,
    vreau sa va adresez mai multe intrebari:
    1. pentru a putea face parte din corpul de experti - care este perioada de inscriere?
    2. am terminat un master de managementul proiectelor este valabil pentru cele 60 credite(Univ. Al. I. Cuza)

    RăspundețiȘtergere
  2. 1.Oficial inscrirea s-a terminat pe 5 martie, dar puteti sa incercati la adresa http://cneme.edu.ro/inscriere/
    Eu am vazut ca numarul celor inscrisi la Bucuresti tot creste, deci...se poate
    2.Masterul Dvs este foarte bun pentru inscriere

    Succes !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. chiar credeti ca exista un curs autentic de management????????????
      toate se fac pe bani. sunt multi directori fara niciun curs de management si fac treaba mai buna ca multi cu portofolii substantiale in ceea ce priveste studiile in management scolar.

      Ștergere
  3. Sotul meu a facut un curs de management educational cu 60 credite si 900 ron care cuprindea exact modulele de la punctul c. De ce un curs obisnuit care are cate un modul din cele enumerate nu ar avea aceeasi valoare?

    RăspundețiȘtergere
  4. Care mai este diferenta dintre un candidat pentru Corpul de experti in management educational, care a absolvit Masteratul MANAGEMENT EDUCATIONAL la Facultatea de Stiinte ale Educatiei, universitate de stat, cu durata de 2 ani, care are si 120 credite in management educational (altele decat cele prevazute mai sus), care are titlul stiintific de doctor si alti candidati agreati de directorul unitatii scolare care i-a numit responsabili (comisii metodice, consilier educativ) si au facut niste cursuri de cateva luni pe unde au putut sau cel mult un master in management dar nu management educational? Si de ce se evalueaza portofoliile la nivelul judetului de domiciliu, gen pune lupii paza la oi? O varianta ar fi fost ca ISJ Gorj sa evalueze portofoliile candidatilor din Dolj si lista continua. Se pare ca se continua in spiritul de turma si daca esti cumva mai rasarit esti privit ca pe oaia neagra si din invidie poate te trezesti cu verdictul "respins".

    RăspundețiȘtergere
  5. Este adevarat. Este vorba de selecţia experţilor în management educaţional, dar absolvirea Masteratului în Management Educaţional nu este, din păcate, criteriu eliminatoriu. Vor fi admişi în continuare directori paraşutaţi în învăţământ fără a fi predat nici cel puţin un an la o şcoală. Alături de ei şi prietenii sau tot anturajul lor, oameni puşi pe tot felul de funcţii (membru în consiliul consultativ, şef de comisie metodică sau cerc pedagogic, şef de comisie de asigurare a calităţii ş.a.).
    Cei care am muncit pentru a absolvi un masterat în Management Educaţional, am luat şi Gradul I, nu ca ei, după 40 de ani, dar nu facem parte din anturajul directorului ca să ni se dea şi nouă responsabilităţi care să fie punctate, desigur că nu îndrăznim să ne înscriem la acest concurs.
    De aceea ar fi bine să se revină şi să fie eliminatorii pentru expert în Management Educaţional:
    - cei care nu au absolvit Masteratul în management Educaţional
    - cei care nu au gradul I în învăţământ
    - cei care nu au lucrat, ca profesor, cel puţin 10 ani de la absolvirea facultăţii
    Evaluarea portofoliilor, pentru corectitudinea datelor din dosar, dorim să se facă de către comisii din alte judeţe.

    RăspundețiȘtergere
  6. Despre experienta si despre tot felul de munci neplatite ce spuneti? Gradul I si o diploma in management educational sa fie cele mai mari merite ale unui om? Aceasta nu e discriminare? Este o fabula care se incheie astfel: Vreau egalitate, dar nu pentru catei.

    RăspundețiȘtergere
  7. Vă rog să îmi spuneţi-dacă ştiţi- când se mai organizează concurs de selecţie pentru corpul naţional de experţi în management.
    Vă mulţumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Inscrierile pentru seria a doua se desfasoara in perioada pe 6-17 iunie 2012. Vezi OMECT 4171 publicat in Monitorul Oficial nr. 362 din 29 mai 2012.

      Ștergere
  8. Inscrierile pentru seria a doua se desfasoara in perioada pe 6-17 iunie 2012. Vezi OMECT 4171 publicat in Monitorul Oficial nr. 362 din 29 mai 2012.

    RăspundețiȘtergere
  9. un doctorat in domeniul profesional, ce contine in perioada de pregatire si curs de 2 semestre cu 2 examene de management constituie echivalentul a 60 credite ?
    Multumesc, intrebarea are legatura cu acelasi corp de experti...

    RăspundețiȘtergere
  10. Va rog ,unde anume pot face in perioada urmatoare un curs de 60 credite in management?

    RăspundețiȘtergere
  11. Se puncteaza masterul Managementul organizational si al resurselor umane ? Obama

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma intereseaza si pe mine. Am absolvit masterul M.O.R.U. in psihologie si nu stiu daca este luat in considerare pentru a putea fi membru in Corpul National de experti in managementul educational

      Ștergere
  12. Documentele doveditoare pentru portofoliu trebuie sa fie pentru ultimii cati ani??? Ma refer la documentele privitoare la participarea la proiecte si cele referitoare la performante deosebite in invovarea didactica.... si oare ce inseamna deosebite?

    RăspundețiȘtergere
  13. Aceste anomalii sunt benefice membrilor liberali din Buzau care prin cursuri de doar doua zile ( repet, doar doua zile) obtin certificate cu care se pot inscrie la concursul de directori. Trebuie stiut ca in jud. Buzau mai mult de un sfert din directorii cu detasare incepand cu 1 septembrie 2012 nu fac parte din Corpul Naţional de Experţi în Management Educaţional.
    Intrati pe http://www.isjbz.ro/noutati.html si va cruciti!

    Si uitati ce pot fase superliberalii buzoieni in doua zile(selectez de pe site-ul de recomandare: http://educativpgm.wordpress.com/2012/10/19/cursul-pentru-ocupatia-de-director-in-invatamantul-preuniversitar-2/) :
    *****
    Cursul se organizează în Buzău în perioada 2-4 noiembrie a.c., la Școala gimnaziala “N. Titulescu” Buzău și se adresează atât directorilor în funcție cât și cadrelor didactice care doresc sa ocupe funcția de director într-o unitate de învățământ preuniversitar.

    Profesionalizarea funcției de director în învățământul preuniversitar solicită abilitarea cu o serie de competente specifice:

    Stabilirea strategiei de coordonare a procesului educaţional din unitatea de învăţământ
    Coordonarea procesului educaţional în unitatea de învăţământ
    Organizarea procesului educaţional
    Asigurarea calităţii procesului educaţional
    Asigurarea climatului de muncă eficient
    Asigurarea obţinerii resurselor financiare şi materiale
    Asigurarea eficienţei utilizării resurselor financiare
    Reprezentarea unităţii de învăţământ în relaţia cu autorităţile
    Stabilirea sistemului informaţional
    Asigurarea dezvoltării profesionale a cadrelor didactice
    Perfecţionarea activităţii proprii
    Coordonarea activităţilor de selecţie de personal
    Acordarea de consultanţă şi audienţe
    Conducerea şedinţelor în cadrul unităţii de învăţământ
    Organizarea procedurilor de evaluare a procesului educațional
    ****
    Interesant este ca acest curs costa 1500 lei, cat un masterat. Dar ce sa faci? Functia costa ! Si faci in 2 zile cat altul in 2 ani

    RăspundețiȘtergere
  14. Am depus dosar pt inscrierea in Corpul de Experti im manag.ed. si am fost respinsa cu toate ca am curs de manag.ed , pe motiv ca nu am pus actul unde trebuia , iar contestatia a fost respinsa. Mentionez ca am cursul Formarea liderilor educationali ,3 module ,90 credite.

    RăspundețiȘtergere