De ziua lui, suveranul supravieţuitor al celui de-al Doilea Război Mondial,
regele Mihai, a fost decorat cu Emblema de Onoare a Armatei Române. Această
distincţie a fost primită şi de Ion Iliescu şi Emil Constantinescu.
Suveranul a fost decorat de ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, în semn
de apreciere pentru activitatea sa în slujba statului. Ceremonia de învestire a
avut loc la Palatul Elisabeta. Ziua regelui coincide cu ziua Armatei Române: 25
octombrie.
Ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, a declarat: „Am avut onoarea să
decorăm «Capul oştirii», aşa era denumit în Constituţia de la 1923, este
ultimul preşedinte supravieţuitor al celui de-al Doilea Război Mondial”.
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, prezent la Palatul Elisabeta s-a
declarat fericit că „a trăit şi ziua în care Armata Română l-a celebrat aşa cum
se cuvine pe capul său”. De asemenea, liderul Senatului a menţionat că este
adeptul monarhiei ca formă de guvernare.
„Eu, personal, continui să cred că o monarhie constituţională este
categoric forma cea mai convenabilă de guvernământ pentru o ţară ca România”, a
declarat Crin Antonescu.
Manifestările festive pentru sărbătoarea Armatei Române s-au organizat în
judeţul Satu Mare în localitatea Carei. La eveniment au participat preşedintele
Senatului, Crin Antonescu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea,
premierul Victor Ponta, ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, ministrul
Transporturilor, Ovidiu Silaghi şi ministrul Administraţiei şi Internelor, Radu
Stroe.
De la aceste ceremonii, însă, a lipsit, preşedintele statului, Traian
Băsescu, care este şi şeful Armatei.
După 1989, toţi preşedinţii României au participat, cel puţin o dată, la
manifestările organizate cu ocazia Ziua Armatei Române la Carei. Traian Băsescu
a fost prezent de două ori la aceste manifestări: prima dată în 2004, iar a
doua oară în 2009. Anul acesta de ce nu o fi participat? Aveţi vreo idee?
Ziua de 25 octombrie aminteşte victoria finală pentru eliberarea
Transilvaniei de Nord de către militarii Diviziei a 9-a Infanterie, care au
degajat la Carei ultima brazdă de pământ românesc aflată sub ocupaţie
horthistă.
Profesor: Roxana CERCEL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu