Deputatul PSD, Mircia Giurgiu, va depune azi la Camera Deputaţilor un
proiect legislativ prin care se prevede ca toate cadrele didactice să primească
anual suma de 2000 de lei care să-i ajute să se prezinte decent în faţa
elevilor.
Deputatul îşi explică iniţiativa legislativă prin faptul că a văzut de mai
multe ori că profesorii şi educatorii se simt stânjeniţi atunci când nu au
suficienţi bani ca să poarte ţinute cât de cât decente şi sunt umiliţi de
elevi.
Reprezentanţii sindicatelor sunt sceptici cu privire la această măsură şi
spun că ar prefera majorarea salariilor.
„Suntem sătui de proiecte de lege şi de promisiuni. Decât să încerce să ne
ademenească prin aşa ceva, parlamentarii ar face bine să crească atractivitatea
către acest domeniu, învăţământul, şi să umble la lefuri. Să ne mărească
salariile cu 34,7% şi să ne dea banii pentru materiale didactice”, a declarat
Mircea Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Spiru Haret.
Eu sunt de părere că ar putea să se dea bani şi pentru haine pe lângă
majorarea salariilor deoarece chiar majorate, banii din salarii nu ajung măcar
să egaleze de cele mai multe ori calitatea şi preţurile ţinutelor elevilor.
Profesor: Roxana CERCEL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu