Azi, 2 iulie, s-a susţinut proba la Limba română din cadrul examenului de bacalaureat. La această probă nu s-au prezentat toţi elevii înscrişi. Din peste 172.000 de elevi care au terminat clasa a XII-a, s-au prezentat la examen 158.000. Dintre aceştia 120 de elevi au fost eliminaţi din sălile de examen din cauza tentativelor de fraudă, cei mai mulţi fiind prinşi cu telefoane mobile sau cu fiţuici. Zonele cu cei mai mulţi trişori au fost Bucureşti cu 18 cazuri, Dolj cu 13 şi Caraş-Severin cu 9. Conform Regulamentului, elevii eliminaţi nu vor mai putea susţine examenul de bacalaureat în următoarele două sesiuni.
Subiectele pentru proba de limba română au fost dezvoltate în trei părţi, fiecare însumând 30 de puncte.
Prima parte solicita analiza unui text la prima vedere din „Craii de curte veche” a lui Mateiu Caragiale, urmat de 9 cerinţe de fonetică, vocabular şi de înţelegere a textului, unele notate cu 2 puncte, altele cu 4 puncte.
Partea a doua, s-a concentrat pe elaborarea de către elevi a unui text argumentativ, care se bizuia pe un fragment din opera lui Lucian Blaga. Pentru acest subiect, cerinţele sunt mai puţine numeric, dar au punctaje mai mari, 8, 16, respectiv 6 puncte.
A treia parte din teză este subiectul cel mai amplu, care necesita cunoaşterea materiei la limba română. S-a cerut elaborarea unui eseu pornind de la creaţia lirică a lui Mihai Eminescu şi având în prim plan „lumea”.
Aşadar, subiectele au fost uşoare şi fără capcane sau ambiguităţi, dar cu siguranţă greşelile vor apărea la redactare, cea mai mare problemă pe care o au elevii fiind aceea de a se exprima literar.
Încet-încet săptămâna aceasta se scurge, iar cei mai mulţi dintre elevi vor răsufla uşuraţi ca au trecut cu bine peste examenul de maturitate.
Pentru următoarele probe vă doresc să aveţi inspiraţie, încredere şi... îndrăzneala să abordaţi eficient toate subiectele!!!
Profesor Roxana Cercel
OCD-PNL4
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu