sâmbătă, 12 februarie 2011

Din Piata Matache va ramane doar o amintire?

Aproximativ 30 de bucureşteni, majoritatea artişti, arhitecţi, pictori, scriitori şi matematicieni, s-au adunat astazi la prânz în faţa Pieţei Matache pentru a protesta faţă de demolarea halei.
Hala Matache va fi demolată pentru a face loc Bulevardului Uranus ce va lega Piaţa Victoriei, Buzeşti, Berzei şi Podul Haşdeu de Palatul Parlamentului, Piaţa George Coşbuc şi va continua până în Şoseaua de Centură
Protestatarii au organizat o manifestaţie inedită, mută şi creativă, unii pictau sau desenau iar alţii fotografiau pentru ultima dată piaţa ce urmează a fi demolată.
“Voi desena pentru ultima dată Piaţa Matache aşa cum este acum, aşa cum o ştim. Clădirea are o încărcătură istorică şi simbolică ce reprezintă identitatea noastră. Aici este unul dintre puţinele locuri unde se mai face comerţ tradiţional, unde se crează o legătură specială între cumpărător vânzător”, a declarat Claudia Pamfil, arhitect.

“Primăria nu ne-a aprobat mitingul aşa că am găsit altă formă de protest. Am fi dorit să facem aici şi un concert la care să vină mai multe trupe dar nu ni s-a permis. Sunt indignată că într-o ţară aşa–zis liberă nu eşti de fapt liber să te manifeşti”, ne-a spus Domnica Matri, una dintre participantele la protest.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că demolarea nu este definitivă, hala urmând a fi reconstruită după terminarea lucrărilor. Decizia reprezentanţilor primăriei a fost luată la începutul săptămânii trecute, după ce reprezentanţii Ministerului Culturii au dat aviz de declasare, Hala Matache figurând în patrimoniul cutural.
Promisiunea primarului cum că hala va fi reconstruită şi că faţada va fi păstrată intactă nu i-a liniştit însă pe protestatari. Dimpotrivă, câteva zeci de personalităţi ale culturii româneşti, printre care Stere Gulea, Mircea Cărtărescu, Dumitru Ţepeneag, Mircea Toma, Horia Roman Patapievici, Theodor Paleologu şi Gabriel Liicean, i-au adresat o scrisoare deschisă ministrului Culturii în care cer oprirea demolărilor.
“Va asigurăm că identitatea istorică a comunităţilor nu se transmite generaţiilor viitoare prin imitaţii şi copii. Aşa cum coperta unui volum de poeme, fie ea oricât de frumoasă, de ediţie princeps sau de copie fidelă, nu transmite substanţa poeziei, nici copia unei faţade nu este purtătoare de memorie culturală”, se arată în scrisoarea către ministru.

Asadar, ce nu a reusit sa demoleze Ceausescu, dupa 20 de ani, demoleaza Oprescu.
Stim cu totii cat de mult l-am criticat pe Nicolae Ceausescu pentru faptul ca a demolat centrul vechi al Bucurestiului.Imi amintesc ca in anul 1984 faceam antrenament pe fostul stadion Republicii, pe locul pe care se afla acum Casa Poporului.In jurul stadionului erau case vechi si cochete de pe vremea boierilor.Drumul pana la stadion era o placere, simteai ceva din farmecul Bucurestiului de demult.Doar ca, aparent dintr-o data casele au inceput sa fie daramate.Imi amintesc ca veneam de la stadion si vedeam cum sunt daramate case, vedeam cum praful se ridica spre cer.Din cartierul acela a ramas doar o amintire...
Acum se doreste acelasi lucru cu zona din Piata Matache...Eu cred ca oricat ar fi de util noul bulevard, acest lucru nu se compara cu pierderea sentimentala.
In occident lucrurile sunt altfel decat la noi si din acest punct de vedere.Imi amintesc cum la Roma eram fascinat de faptul ca, din loc in loc se vedeau, bine conservate urme ale trecutului orasului.Imi amintesc ca in Belgia constructiile vechi erau declarate monumente istorice si primaria se ocupa de ingrijirea si de conservarea lor.La noi insa este altceva...Primaria doreste sa "darame istoria" pentru a construi un bulevard...Poate ca, pentru ca tacamul sa fie complet, d-ul Oprescu nu ar trebui sa denumeasca noul bulevard Uranus ci bulevardul Nicolae Ceausescu...

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu