Meditatiile...pro si contra....

Am citit in Saptamana Financiara de ieri un articol foarte interesant legat de meditatiile particulare ale elevilor.
In acest articol se arata faptul ca, calitatea slabă a învăţământului, programa şcolară prea încărcată şi lipsa unei stimulări financiare corecte a cadrelor didactice au dus la o dezvoltare fără precedent a meditaţiilor particulare. Sunt bani care circu­lă trecând din buzunarul părinţilor în cel al dascălilor fără ca statul să poată interveni în acest traseu. Iar vina aparţine în totalitate autorită­ţi­lor, care nu au reuşit să implemente­ze un instrument prin care meditaţiile să intre în legalitate. Ameninţările frecvente la adresa profesorilor că se vor trezi cu Fiscul la uşă nu sunt suficiente pentru a soluţiona problema. Într-o societate normală pârghiile utilizate sunt altele, iar una dintre cele mai eficiente este acordarea de facilităţi fiscale sub forma unor deduceri din impozitul pe venit.
Statul nu poate fiscaliza veniturile de pe piaţa medita­ţii­lor, deşi sumele vehiculate sunt uriaşe, întrucât Finan­ţele mizează doar pe pârghii coercitive, fără a acorda vreun avantaj ce­lor care primesc sau oferă servicii de acest tip. Ultimul studiu realizat de Daedalus Millward Brown evalua la 320 de milioane de euro piaţa me­ditaţiilor din România în mai anul trecut, iar cercetătorii observau că în doi ani s-a înregistrat o creştere de 60%. Calculele sunt însă relative, iar sumele sunt probabil mult mai mari, foarte mulţi dascăli refuzând să recunoască fenomenul. De altfel, în 2009 doar 1.500 dintre ei şi-au de­clarat veniturile rezultate din acest gen de servicii la ANAF şi au plătit impozitele aferente.
La începutul acestui an, Minis­te­rul Finanţelor a încercat o acţiune de legalizare a meditaţiilor, fără succes însă. Ca de obicei, autorităţile au apelat la mijloace de intimidare, dorind să-i determine pe dascăli să-şi declare veniturile suplimentare la Fisc prin intermediul inspectora­te­lor şcolare judeţene. Profesorii s-au trezit în faţă cu formulare în care trebuiau să treacă sumele încasate din meditaţii. Singurul efect a fost o ploaie de declaraţii ale liderilor acestora, care au acuzat presiunile suplimentare făcute asupra cadrelor di­dac­tice, şi aşa destul de lovite prin ajustări negative ale salariilor. În faţa acestei reacţii, autorităţile s-au retras şi au renunţat la orice încercare de a strânge ceva bani de pe urma ca­dre­l­or didactice care oferă meditaţii.
Realitatea arată însă că medita­ţii­le sunt o practică frecventă în siste­mul educaţional românesc, mergân­du-se până acolo încât elevii de şcoa­lă primară se pregătesc suplimentar cu profesori particulari.
Cum au rezolvat statele din UE aceasta problema?
Modelul francez oferă cel mai bun exemplu de urmat. Aici, statul a reuşit să includă meditaţiile într-o ca­tegorie mai largă de servicii pres­tate la domiciliul beneficiarului, în cadrul căreia regăsim şi menajul, gră­dinăritul sau baby sitting-ul. Prin­tr-o schimbare a strategiei legis­lative autorităţile şi-au întors faţa că­tre consumator - beneficiarul de servicii - şi l-au convins, prin acordarea unor stimulente financiare, să lu­cre­ze cu nişte prestatori autorizaţi. Efec­tele au fost dintre cele mai bune, d­e­oarece noua legislaţie a dus la o creş­tere a gradului de ocupare, dar şi la o majorare a încasărilor la buget. Franţa dispune şi de comisii de acre­ditare şi control specializate în do­me­niul serviciilor de asistenţă la per­soană. Acestea sunt obligate să facă toate demersurile legale, atât în ceea ce priveşte taxele plătibile de că­tre prestator, cât şi organizarea sistemului de deduceri fiscale pentru beneficiar. Statul iese câştigător din nou, prin centralizarea şi convergen­ţa tuturor acestor servicii şi obligaţii, în cadrul unor organisme speciali­zate. Astfel, controlul regularităţii fiscale se dovedeşte mult mai simplu şi mai eficient.
Aceleaşi principii sunt utilizate şi în Germania, unde una dintre mă­su­­rile anti-criză luate de guvern a fost tocmai încurajarea angajării pres­tatorilor de servicii la domiciliu. Spania are o politică similară.
Bazându-se pe datele furnizate de studiul Daedalus Millward Brown, Ciprian Cepoi a făcut un calcul al efectelor în economie pe care le-ar avea implementarea modelului fran­cez şi în România. „Declararea veniturilor provenite din meditaţiile particulare ar putea aduce la bugetul de stat aprovimativ 80,5 milioane de euro, bani care ar intra în fondul de pensii, în cel de şomaj şi sub formă de impozit direct. Bineînţeles, aceste sume trebuie să fie puse în relaţie cu cele pe care statul le va concede pentru onorarea sistemului de deduceri fiscale… Dar oricum, dată fiind si­tua­ţia actuală, este mai interesant pentru buget să câştige o sumă cât de mi­că din ceva, decât 100% din ni­mic”, e explicat directorul general Aca Demia Group. Mai mult, dacă ra­ţionamentul este extins la întreaga piaţă a serviciilor de asistenţă la persoană (meditaţii, menaj, bone, gră­di­nărit etc.), efectul legalizării ar avea o influenţă pozitivă şi asupra ratei şomajului.
Pentru a putea face acest lucru sta­tul trebuie doar să deschidă ochii şi să studieze modelele vestice. Si­mion Hăncescu, preşedintele Fede­ra­ţiei Sindicatelor Libere din Învăţă­mânt (FSLI), susţine că varianta unor beneficii fiscale ar încuraja şi dascălii. Discrepanţele existente în societatea actuală îi determină pe români să încerce să-şi suplimenteze veniturile prin orice mijloace. Poli­ti­ca statului de a lua tot fără a oferi ni­m­ic în schimb nu este deloc productivă, iar piaţa meditaţiilor vine să con­firme acest lucru.
„Suntem arătaţi cu degetul ca fiind evazioniştii României, dar ni­meni nu se gândeşte că realitatea este cu totul alta. Să nu se înţeleagă că încurajez profesorii să facă meditaţii fără a declara veniturile înca­sa­te din acest serviciu. Eu mili­tez pentru o clarificare a legislaţiei, astfel încât un dascăl să nu ajungă să dea mai mulţi bani pe taxe şi impozite decât strânge din meditaţii. Ar trebui gândit un sistem de stimulare a acestor oameni. Şi ei, şi părinţii trebuie încurajaţi într-un fel să iasă la lumină. Nu cred în varianta trimiterii «poterii» pe urmele cadrelor di­da­ctice. O astfel de politică nu are decât rolul de a intimida şi nu produce niciun efect benefic”, a precizat pentru SFin liderul FSLI.
Nici părinţii nu sunt de acord cu prigonirea de către Fisc a dascălilor. Mai mult, ei indică statul ca fiind prin­cipalul vinovat pentru că s-a ajuns la o explozie a meditaţiilor la ne­gru. Mihaela Guna, preşedintele Fe­deraţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din România, spune că elevul este nevoit să apeleze la medi­ta­ţii deoarece şcoala nu mai asigură gradul necesar de pregătire. „Se în­tâmplă acest lucru din cauza modului în care statul înţelege să trateze Educaţia: dascălii nu sunt plătiţi co­res­punzător, programa este foarte în­cărcată, iar copilul nu poate asimila în clasă toate cunoştinţele necesa­re. Pentru un învăţământ despre ca­re se spune că este gratuit românul plăteşte de mai multe ori: plăteşte prin impozitele achitate către stat, prin orele de meditaţii particulare, dar şi pentru întreţinerea unităţilor de învăţământ şi pentru achiziţio­na­rea de material didactic. Fenomenul meditaţiilor este o consecinţă a de­ci­zii­lor greşite luate în sistemul edu-caţional”, a precizat Mihaela Guna.
Fie că recunosc sau nu, profesorii îşi suplimentează finanţele cu ajutorul banilor din meditaţii. Genul de serviciu pe care ei îl prestează este însă greu de dovedit, în cele mai multe situaţii orele de pregătire a­vând loc fie la domiciliul dascălului, fie acasă la beneficiar. Legislaţia ac­tuală încadrează meditaţiile la acti­vităţi independente. Fiscul nu are cum să cunoască numărul celor care muncesc în particular cu elevii, atât timp cât aceştia nu vin să-şi declare veniturile. Singura situaţie în care ANAF poate declanşa un control este în cazul în care primeşte o plângere prin care un professor este pârât că dă meditaţii particulare.
Franţa a inclus activităţile prestate la domiciliul beneficiarului în gama servicii­lor pentru care se acordă deduceri fiscale. Mai mult, a inversat jocul de interese între beneficiar (părintele elevului în cazul meditaţiilor) şi prestator (profesor). “În loc să pună presiune pe «prestatorul de servicii» printr-un întreg arsenal represiv, care s-ar fi adeverit deopotrivă foarte costisitor şi perfect inutil în măsura în care un controlor fiscal nu poate supraveghea sute de mii de prestatori, statul francez a ales o altă armă, stimulând beneficiarul. Motivat astfel, acesta realizează singur presiunile necesare asupra «prestatorului» pentru a obţine legalizarea servi­ciului”, a declarat Ciprian Cepoi, director general Aca Demia Group. Autorităţile au stabilit că o persoană poate primi deduceri fiscale din impozitul pe venit egale cu 50% din suma investită în meditaţii, impunând un plafon de 12.500 de euro. Astfel, un părinte care a cheltuit pentru pregătirea în particular a copilului 1.000 de euro va avea o reducere a impozitului pe venit de 500 de euro.
Ecaterina Andronescu, fost ministru al educaţiei:
„Pentru a putea scădea numărul elevilor care apelează la meditaţii ar trebui implementat în şcoli un sistem after school. După orele de curs copiii ar putea să-şi rezolve temele sub supravegherea unor dascăli, iar profesorii şi-ar suplimenta veniturile participând la acest serviciu nou“

Ciprian Cepoi, director general Aca Demia Group:
„De obicei, meditaţiile se desfăşoară la domiciliul beneficiarului. De aici reiese faptul că niciuna dintre dispoziţiile legale care sancţionează activitatea ilegală a profesorilor nu se poate bucura de un succes masiv şi imediat. Demascarea serviciului prestat în mod ilegal va interveni, cel mai frecvent, în cazul apariţiei unor discordanţe între cele două părţi: prestator şi beneficiar“

Este foarte interesant cum au actionat tarile din Uniunea Europeana in aceasta problema.La noi guvernul doreste sa-i oblige pe profesori sa isi declare astfel de venituri in timp ce in occident cei interesanti sa declare aceste meditatii sunt parintii elevilor.Interesant, nu?

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4