marți, 12 iulie 2011

Biletele de odihna pentru profesori, o noua "teapa" a guvernului Boc...

La multe zile dupa incheierea anului scolar profesorii au fost informati ca pot primi bilete de odihna, la mare si la munte, prin sindicat cu preturi între 300 si 500 lei.
Aceste bilete au existat mereu pentru bugetari, indiferent cine era la guvernare.
Singura exceptie a fost anul trecut atunci cand aceste bilete au fost anulate de catre guvernul Boc din motive de criza.
Spre deosebire de anii din urma, in anul acesta apar conditii suplimentare pentru a se putea obtine astfel de bilete.
Aceste bilete se vor acorda în conformitate cu HG 83/2011, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101, din 8 februarie 2011.
Criteriile privind acordarea biletelor de odihnă sunt urmatoarele:
•Calitatea de asigurat în sistemul public de pensii care îşi desfăşoară activitatea în instituţiile publice în care, în conformitate cu prevederile art. 123 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, nu este reglementată, potrivit legii, constituirea fondului social cu această destinaţie.
•Calitatea de soţ/soţie a persoanei îndreptăţite.
•Calitatea de copil/copii al/ai persoanei îndreptăţite, dacă are/au vârsta cuprinsă între 6 şi 18 ani la data eliberării biletului şi urmează cursurile unei unităţi de învăţământ preuniversitar, acreditată conform legii.

Noutatea de anul acesta o reprezinta art. 15 din Legea nr. 287/2010 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2011, conform careia câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 este de 2.022 lei.
Asadar, daca profesorul respectiv are salariul mediu brut mai mare de 2.022 lei va trebui sa plateasca aceste bilete la valoarea lor intreaga, fara a mai beneficia de nici o reducere.
Si cum este vorba de salariul brut, cel la care se acorda sporul de vechime, de dirigentie si eventual salariul de merit, se ajunge in situatia ca majoritatea profesorilor cu o oarecare vechime sa depasesca aceasta suma.
Veti spune probabil ca, in felul acesta de biletele respective se vor bucura cei care lucreaza in sectorul administrativ sau profesorii debutanti doar ca salariile acestora sunt atat de mici incat cei mai multi dintre ei nu isi pot permite nici aceste sume.
In concluzie, guvernul Boc mai trage "o teapa" profesorilor din preuniversitar.
Aparent este generos oferind aceste bilete doar ca in realitate este "cinic" promitand "marea cu sarea".

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu