luni, 2 august 2010

Universitatile din Romania...

Topul integrităţii universităţilor 2010 arată că salariile de zeci de mii de euro ale unor profesori, plagiatul şi concursurile măsluite nu sunt nici pe departe pe cale de dispariţie. În plină criză economică, locul ideal de muncă pare să fie în universităţi. Aici, salariile pot ajunge şi la 10.000 de euro pe lună. Mai mult, aparent nu este greu deloc să ocupi un astfel de post ce sfidează problemele invocate în sistemul educaţional, mai ales dacă "ştii pe cine trebuie". Nu contează nici măcar dacă ai publicat vreun articol într-o revistă ştiinţifică cotată ISI, datele arată că poţi obţine cu uşurinţă un loc în şcolile doctorale. Nu mai lipseşte din acest "ciclu" decât să le acorzi altora, la rândul tău, astfel de titluri. Acest scenariu suprarealist este cât se poate de actual în 2010, iar astfel de practici au fost dezvăluite de Topul integrităţii universităţilor publice din România, realizat de Societatea Academică Română (SAR). "Cu toate că majoritatea universităţilor au făcut un progres faţă de anul trecut, nu avem încă o universitate de cinci stele, adică perfectă la capitolul integritate. Avem totuşi universităţi care au progresat de la două la trei stele, dar şi universităţi care au scăzut, tocmai pentru că informaţii de interes public care existau anul trecut pe site-uri, au dispărut în acest an", a explicat Alina Mungiu-Pippidi, coordonatorul proiectului.
Un lucru este cat se poate de clar.Universitatile din Romania nu vor ajunge in top atat de repede.Si aici nu este vorba de Spiru Haret sau de alte universitati asemanatoare.De ce nu suntem in top? Raspunsul este simplu...Pentru ca nu sunt bani...Si in special nu sunt bani pentru cercetare.Si mai este ceva...Numarul de studenti per profesor este inca mare in Romania.Toate se leaga de partea financiara...Atunci cand in Romania economia va fi ca in occident si universitatile noastre le vor putea concura pe cele de acolo...Pana atunci chiar trebuie sa ne multumim cu ce avem...

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu