vineri, 27 august 2010

Viziunea Funeriu pentru noile consilii de administratie...Mai multi parinti decat profesori...

In consiliile de administraţie din şcoli, vor fi doi sau trei părinţi, alături de reprezentantul primăriei şi cel al consiliului local, plus un contabil, doi profesori şi directorul unităţii. La licee, va fi obligatoriu ca şi un elev să aibă un cuvânt de spus în consiliul de administraţie.
"Ceea ce trebuie să ştie părinţii este faptul că ne dorim ca şcoala să fie mult mai bine integrată în comunitate. Şi rugămintea mea către părinţi este să se implice cât mai mult în aceste consilii de administraţie pentru că de ei va depinde în final modul în care şcolile sunt administrate, ceea ce se întâmplă în şcoli", a declarat Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.
Aceasta este viziunea actualului ministru cu privire la componenta consiliilor de administratie din scoli.Daca va mai amintiti, in proiectul legii educatiei al aceluiasi ministru a fost o intreaga discutie legata de componenta consiliului de administratie din scoli.Doar ca atunci viziunea actualului ministru era cu totul alta.
Mai mult decat atat, forma care a trecut de Camera Deputatilor prevede ca numarul de profesori din cadrul consiliului de administratie sa fie de sase profesori plus directorul unitatii.
In varianta dorita de catre ministru din acest consiliu fac parte doar doi profesori, dar vor fi trei parinti.Din cei noua ganditi de catre Funeriu pentru a face parte din CA, scoala are doar patru reprezentanti.Si cum la sedinte participa, de regula, doar profesorii din scoala,nu va fi intrunita aproape niciodata o majoritate simpla.
Cu siguranta ca cei care cunosc cel mai bine problemele unei scoli sunt tocmai profesorii scolii respective.Doar ca numarul acestora in acest consiliu ar fi mult prea mic. Un parinte sau cineva de la consiliul local va cunoaste doar tangential ce se intampla, de fapt acolo.Ce se va intampla atunci cand vor trebui luate hotarari exclusiv pentru probleme de invatamant? Va stii parintele Georgica, care abia a terminat opt clase dar care a fost dorit in CA de catre ministrul Funeriu, cum sa rezolve eficient o asemenea problema?Cu siguranta ca nu…
Ca o concluzie, eu consider ca cel mai corect ar fi ca pana la adoptarea legii educatiei de catre parlament sa ramana in vigoare actuala lege pentru consiliile de administratie.
Oricum, pana atunci asteptam remanierea guvernului…

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

Un comentariu: