joi, 1 iulie 2010

Culmea tupeului.Lucrari de Bac xeroxate la Cluj...

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj şi Comisia Naţională de Bacalaureat au început o anchetă de proporţii în cazul examenului scris la limba şi literatura română, care a avut loc luni, după ce profesorii corectori au sesizat că unele lucrări au fost trase la xerox.
Informaţia despre neregulile semnalate la centrul zonal de corectat de la Colegiul Tehnic de Transporturi “Transilvania” din Cluj-Napoca a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al ISJ Cluj, Horia Corcheş, la rândul său profesor de română. “Se fac nişte verificări speciale pentru a vedea dacă au existat probleme
de-a lungul întregului proces de examen la română. Se cercetează situaţia unor lucrări care sunt susceptibile a avea semne distinctive. E o cercetare în curs. Există o comisie numită de comisia judeţeană, prin comisia naţională. Profesorii corectori au semnalat că unele aspecte pot fi considerate semne distincte”, a declarat Corcheş. în ceea ce priveşte şcoala de provenienţă a acestor lucrări, inspectorul a spus că “lucrările sunt închise şi nu am aceste informaţii”.
Conform unor surse ale ZIUA de CLUJ, ieri-dimineaţă, la centrul zonal din Cluj-Napoca, aproximativ 40 de lucrări de la examenul de limba română au fost retrase de la corectat, dintre care opt erau identice, adică xeroxate color ca să imite cerneala. Comisia s-a întrunit de îndată, iar cercetările vor viza mai ales componenţa comisiei din centrul de examen în care s-a petrecut infracţiunea. Dacă lucrările sunt xeroxate înseamnă că a fost, probabil, nevoie de aportul oficial al unor profesori, elevii neavând, în timpul examenului, acces la obiecte electronice de multiplicat. Informaţiile par să indice Grupul Şcolar Agricol “Alexandru Borza” din Cluj-Napoca.
Este un caz fara precedent la examenul de bacalaureat.Si, intr-un fel este culmea tupeului sa prezinti drept o lucrare de bacalaureat un material tras la xerox.Fie el si color...Daca aceste fapte se vor adeveri, este clar ca aceasta sesiune de bacalaureat este cea mai fraudata de la o vreme incoace.Dupa cazul din judetul Bacau, exista acum acest caz de la Cluj. Maine este ultima proba de bacalaureat.Ce surprize ne va rezerva?

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

9 comentarii:

  1. Funeriu doarme? Am ajuns de tot rasul. Cand se vor trezi (i)responsabilii din MECTS?

    RăspundețiȘtergere
  2. gabriel teodorescu1 iulie 2010 la 20:14

    Imi este rusine ca sunt prof. in Cluj(oricum nu prea am agreat ideea ca Clujul este un centru puternic de educatie ... numai ifose ... de fapt stiti si dumneavoastra...)

    RăspundețiȘtergere
  3. gabriel teodorescu1 iulie 2010 la 20:17

    ps: o adresa personala domnule bebe daca se poate eu am gabriel_nicolae_teodorescu@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  4. http://icpolitic.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  5. ca tot vb de educatie Robin Barnett fost Ambasador al Marii Britanii vb mai bine LIMBA ROMANA decat EBA http://presainblugi.com/robin-barnett-fost-ambasador-al-marii-britanii-in-romania-stie-gramatica-mai-bine-ca-eba-vezi-video/

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna
    Am adaugat blogul dvs in blogroll -ul meu.Daca doriti sa adaugati blogul meu in blogroll -ul dvs e ok.
    Loredana

    RăspundețiȘtergere
  7. gabriel teodorescu2 iulie 2010 la 15:18

    Cine a orchestrat bacul xeroxat de la Cluj?
    QUOTE

    Grupul Agricol riscă pedepse severe dacă va fi găsit vinovat / foto Ioana Tohat Deşi Inspectoratul susţine că a început ancheta în cazul lucrărilor xerocopiate la proba de limba română, niciunul dintre cei implicaţi nu a fost audiat.
    Surse din Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI) au confirmat informaţia ZIUA de CLUJ potrivit căreia lucrările xeroxate provin de la Grupul Şcolar Agricol “Alexandru Borza” din Cluj-Napoca. Ancheta aflată în derulare se mişcă greoi: nici şeful comisiei de examen de la “Alexandru Borza”, nici directorul şcolii nu au fost interogaţi cu privire la aceste grave suspiciuni.

    Reprezentanţii MECI au declarat pentru ZIUA de CLUJ că dacă neregulile descoperite la Cluj vor fi confirmate, “va exista o reacţie foarte dură din partea ministerului”. Consilierul ministrului, Tudorel Urian, este una dintre persoanele care se ocupă de sesizările privind bacalaureatul care sosesc la linia verde a MECI.

    “A fost un caz în ţară, nu ştiu dacă la Cluj, unde nu era pusă bine foaia la xerox şi s-au văzut diacriticele mişcate. Aşa şi-au dat seama”, a spus consilierul MECI referitor la o încercare de fraudare a bacalaureatului prin fotocopiere. Pe de altă parte, surse din MECI ne-au confirmat că s-au primit sesizări de fotocopiere a lucrărilor de la “Alexandru Borza”.

    Reamintim că la Cluj, după începerea procedurii de corectare a lucrărilor la limba şi literatura română, desfăşurată la centrul zonal de la Colegiul Tehnic de Transporturi “Transilvania”, profesorii au observat că unele lucrări din lotul G, provenind de la Grupul Şcolar “Borza”, arată ca şi când ar fi fost multiplicate color ca să imite cerneala albastră. Incidentul a fost sesizat imediat, iar peste 40 de lucrări din lot au fost retrase pentru cercetări, 8 dintre ele fiind identice, spun sursele ZIUA de CLUJ.

    “Nu cunosc absolut nimic despre acest lucru. Sunt doar zvonuri. Eu nu mă ocup cu treburile astea. Nu m-a întrebat nimeni nimic de acest incident”, susţine Ilie Cornoiu, şeful Comisiei de bacalaureat de la Grupul Şcolar Agricol. Şi directorul şcolii vizate spune că nu a auzit nimic de problema sesizată de către centrul de corectare şi a catalogat informaţiile ca fiind “o tâmpenie grosolană”.

    Cu toate acestea, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) susţin că ancheta se află în desfăşurare. Teoretic, cercetările ar trebui întreptate împotriva cadrelor didactice din centrul de examen care au permis accesul la instrumentele electronice de multiplicat. “Nici nu am auzit de aşa ceva”, a spus, foarte surprinsă, Monica Vereş, vicepreşedinte al comisiei de la “Borza”.

    Liliana Preoteasa, director general al MECI, ţine secrete datele anchetei naţionale demarate în acest caz. “Preşedintele comisiei poate să declare ce vrea. Aşteptaţi să se termine ancheta; nu putem da informaţii la mijlocul ei. ISJ ne-a informat despre problemă”, a declarat Preoteasa. MECI va lua măsuri drastice la finalul anchetei de la Cluj.


    “Vor fi sancţionaţi cei care vor fi descoperiţi că au încercat fraudarea. Sancţiunea începe cu observaţie scrisă şi putem merge până la desfacerea contractului de muncă. Atât ISJ, cât şi noi suntem decişi să mergem la sancţiunea extremă dacă lucrurile se dovedesc aşa”, a precizat Preoteasa.



    Potrivit listelor publicate pe site-ul ISJ, şcolile arondate pentru a susţine bacalaureatul la centrul “Alexandru Borza” sunt pe lângă propriii absolvenţi, Grupul Şcolar “Spiru Haret” din Cluj-Napoca, Liceul “Horea, Cloşca şi Crişan” din Cluj-Napoca şi Grupul Şcolar particular “Didactica Nova”, tot din Cluj-Napoca.



    Alături de Ilie Cornoiu, care este şeful comisiei de centru, din organizarea bacalaureatului la “Alexandru Borza mai fac” parte profesorii Monica Vereş, director al liceului “Onisifor Ghibu” din Cluj, şi Gheorghe Lobonţ de la Turda, ca vicepreşedinţi.

    http://www.ziuadecj.ro/action/article?ID=46646

    Acest mesaj a fost modificat de către gabriel nicolae teodorescu la data 2 Jul 2010, 03:12 PM

    RăspundețiȘtergere
  8. gabriel teodorescu3 iulie 2010 la 00:47

    Bacalaureatul xeroxat de la Cluj a ajuns la proba DNA

    Daniel Funeriu a admis existenţa problemei de la Cluj După ce ZIUA de CLUJ a făcut publică încercarea de fraudare a examenului de bac la limba română, ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării a recunoscut oficial problema.
    Ministerul Educaţiei şi Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) au demarat o anchetă, după ce ZIUA de CLUJ a mediatizat informaţiile conform cărora profesorii din centrul zonal de corectat de la Colegiul Tehnic de Transporturi “Transilvania” au descoperit mai multe lucrări de limba română xerocopiate care proveneau de la Grupul Şcolar Agricol “Alexandru Borza”.



    Autorităţile vor să îi descopere pe cei care au xerocopiat color mai multe lucrări la limba română şi apoi le-au amestecat cu cele trimise la corectat. Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a spus, într-o conferinţă de presă, că este vorba despre 41 de lucrări la proba de limba şi literatura română care au fost anulate. Incidentul a fost semnalat la un centru de examinare din Cluj, a precizat ministrul, fără a nominaliza însă unitatea şcolară.



    El a adăugat că acolo se desfăşoară o anchetă administrativă. Funeriu a subliniat că speră ca în acest caz să fie şi o anchetă juridică, transmite Mediafax. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI) afirmă că vor lua măsuri drastice la finalul anchetei. “Vor fi sancţionaţi cei care vor fi descoperiţi că au încercat fraudarea. Sancţiunea începe cu observaţie scrisă şi putem merge până la desfacerea contractului de muncă. Atât ISJ, cât şi noi suntem decişi să mergem la sancţiunea extremă dacă lucrurile se dovedesc aşa”, a declarat Liliana Preoteasa, director general în cadrul MECI, care se ocupă de organizarea examenului de bacalaureat la nivel naţional.



    “Sunt 42 de lucrări care au fost xeroxate la centrul «Alexandru Borza». ISJ desfăşoară o anchetă în paralel cu organele de cercetare penală”, a declarat Horia Corcheş, purtătorul de cuvânt al ISJ Cluj. Sesizarea Inspectoratului a ajuns la DNA, care cercetează cazul, înştiinţează sursele ZIUA de CLUJ. Ilie Cornoiu, preşedintele comisiei de bacalaureat de la Liceul “Alexandru Borza”, susţine că nu este la curent cu cercetările. “Eu aşa ceva nu am auzit. Oficial, nimeni nu mi-a spus nimic”, a declarat Cornoiu.



    Vineri a fost ultima “zi de foc” pentru liceenii clujeni care şi-au susţinut examenul de bacalaureat. Aceştia au fost evaluaţi în proba la alegere a profilului şi specializării: fizică, chimie, biologie sau informatică pentru profilul real, respectiv geografie, filosofie, logică, economie, psihologie sau sociologie pentru elevii care au terminat profilul uman.



    “Am dat examenul la informatică. Cred că o să iau nota 10. într-o oră am terminat de rezolvat subiectele”, a declarat Mihai Pop, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional “Emil Racoviţă” din Cluj. Nici pentru absolvenţii profilului uman examenul nu a fost mai dificil. “A fost superuşor! Un subpunct al subiectului de la geografie a fost mai dificil pentru că a trebuit să calculăm densitatea populaţiei, iar noi am terminat profil uman”, a relatat Maria Pop, elevă la Colegiul Naţional “George Coşbuc”. Fata a adăugat că se aşteaptă să obţină peste 9 la ultima probă a bacalaureatului.



    Dat afară din examen



    “Un elev de la Liceul Teoretic «Pavel Dan» din Câmpia Turzii a fost eliminat din sală pentru copiat cu fiţuici. Nu au fost identificate alte probleme”, a declarat Horia Corcheş, purtătorul de cuvânt al ISJ.
    http://www.ziuadecj.ro/action/article?ID=46742

    RăspundețiȘtergere