sâmbătă, 19 iunie 2010

Comisia de Invatamant din Senat doreste prelungirea termenului pentru finalizarea raportului pe Legea Educatiei cu o saptamana...

Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a declarat, vineri, ca la intalnirea pe care a avut-o cu presedintele Traian Basescu acesta a promis sprijin pentru adoptarea Legii Educatiei si in Senat, in forma conceputa de Camera Deputatilor, care permite predarea Istoriei si Geografiei Romaniei in limbile minoritatilor la toate nivelurile invatamantului preuniversitar.Prezent, vineri seara, la Sfantu Gheorghe, vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a declarat presei ca discutiile de azi cu presedintele Traian Basescu si cu membrii Guvernului au reprezentat un nou inceput in relatia dintre Romania si Ungaria, relateaza Mediafax.Semjen a subliniat ca Guvernul Ungariei apreciaza foarte mult faptul ca presedintele Traian Basescu a avut o atitudine pozitiva in ceea ce priveste legea dublei cetatenii, ceea ce, in opinia sa, este natural deoarece si Romania are o lege similara.Semjen a spus ca presedintele Traian Basescu a promis sprijin pentru ca Legea Educatiei sa fie adoptata si de Senat in forma in care a trecut de Camera Deputatilor.Potrivit acestuia, in urma intalnirii de la Palatul Cotroceni cu seful statului, s-au deschis niste perspective foarte importante din punctul de vedere al relatiilor intre cele doua state.Semjen Zsolt s-a intalnit vineri si cu premierul Emil Boc, in cadrul intrevederii vicepremierul Ungariei afirmand ca pentru Guvernul ungar este foarte important ca, dupa Camera Deputatilor, si Senatul Romaniei sa adopte proiectul legii educatiei asa cum a fost conceput de catre Cabinetul de la Bucuresti."Este foarte important pentru noi ca legea educatiei a fost deja adoptata de Camera Deputatilor si speram ca si in Senat aceasta lege, care este la nivel european, va fi acceptata asa cum a fost conceputa", i-a spus vicepremierul ungar lui Emil Boc.
Aceste declaratii ne arata cat se poate de clar ca, in schimbul votului pentru legea miscorarii pensiilor si salariilor, din partea UDMR-ului, conducerea tarii accepta orice compromis.O sa vedem ce forma va avea legea educatiei la final.Acum suntem deja pe ultima suta de metrii...
Fata de varianta trimisa de Camera Deputatilor, la Comisia de Invatamant de la Senat au si aparut cateva modificari.
Invatamantul obligatoriu va fi de 12 ani, asa au decis, joi, senatorii din Comisia de invatamant, la dezbaterile pe legea Educatiei.Astfel, un an va fi destinat grupei pregatitoare care va ramane la gradinita, care va cuprinde copiii cu varsta intre cinci - sase ani. Invatamantul primar va fi de patru ani. Noutatea consta in faptul ca cei mici vor incepe scoala la varsta de sase ani si vor termina invatamantul primar la 10 ani.Gimnaziul va fi urmat de copiii cu varste de la 10 la 15 ani si va fi de cinci ani, iar obligatorii vor fi doi ani de invatamant profesional sau doi ani de liceu.In varianta propusa de senatorul UDMR, Bokor Tiberiu, liceul va avea o durata de patru ani.Varianta propusa de Guvern si adoptata de Camera Deputatilor prevedea cinci ani de invatamant primar, cu tot cu clasa pregatitoare, cinci ani de invatamant gimnazial si trei ani de invatamant liceal sau patru ani pentru invatamant liceal tehnologic.Reprezentantii MECTS si-au aratat nemultumirea fata de prevederile adoptate de senatorii din Comisia de invatamant."In urma acestui vot unele dintre avantajele trecerii in clasa a IX-a la gimnaziu nu este realizat. In varianta noastra urmaream ca elevul sa ramana in comunitatea sa mai mult timp. Votul de astazi rezolva unele probleme, dar nu toate asa cum le rezolva Guvernul in varianta sa", a spus ministrul Daniel Funeriu.La randul sau, secretarul de stat in Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS) Oana Badea a acuzat faptul ca prin acest vot este afectat ciclul de dezvoltare prescolara a copilului, considerand ca este o greseala din punct de vedere psiho-pedagogic."I-am adus sarcini copilului intr-o etapa in care copilul ar fi trebuit sa se joace. Am introdus o presiune asupra copilului", a spus secretarul de stat, care si-a manifestat nemultumirea si fata de faptul ca prin inceperea la o varsta foarte frageda a scolii copilul va avea de suferit si din punct de vedere al sanatatii.Ea a dat ca exemplu pozitia in timpul cititului sau scrisului, care, considera secretarul de stat, ii va afecta coloana vertebrala.
Comisia de Invatamant din Senat doreste prelungirea termenului pentru finalizarea raportului pe Legea educatiei cu o saptamana, dupa ce a reusit sa discute aproximativ 30 de articole, din cele 331 ale Legii.
Cererea de prelungire a termenului initiale de 18 iunie a fost inaintata de presedintele Comisiei de invatamant din Senat, Mihail Hardau.
"Conform hotararii plenului Senatului, in procedura de urgenta ar fi trebuit ca in data de 18 iunie sa depunem raportul la Biroul Permanent, pentru a decurge procedura de dezbatere in plen. La aceasta etapa, am inaintat pe articole foarte, foarte, incet. Am depasit un prag critic in ceea ce priveste organizarea invatamantului pe cicluri", a declarat Hardau.
Termenul solicitat pentru prelungirea discutiilor la Senat este de o saptamana.
In concluzie, urmeaza o saptamana foarte importanta.Dupa cum ati observat, in comparatie cu dezbaterile care au fost la Camera Deputatilor legate de legea educatiei, cele de la Senat sunt mult mai putin "transparente".La Camera puteam vedea in direct, pe site-ul parlamentului, dezbaterile de la comisie.Aici pare ca se pastreaza secretul...Informatiile vin foarte greu...
Ce ne asteapta oare?

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu