joi, 3 iunie 2010

PNL va reprezenta pensionarii in instanta...

PNL va reprezenta în instanţă, pro bono, pensionarii cărora le vor fi diminuate pensiile în urma măsurilor de austeritate anunţate de Guvern, potrivit deputatului liberal Alina Gorghiu, preşedinte al Comisiei de Justiţie a partidului."Comisia de Justiţie a PNL, condusă de deputatul Alina Gorghiu, a decis ca, în limita numărului de avocaţi din Partidul Naţional Liberal, să formuleze gratuit acţiuni în instanţă pentru pensionarii care vor da în judecată statul român şi Guvernul, prin ministerele de resort. În urma discuţiilor purtate în Comisie, avocaţii PNL au întocmit un model de plângere tipizată pentru pensionari, care să fie folosit la înaintarea acţiunilor în instanţă. De mai bine de trei săptămâni, PNL şi specialiştii în drept au atras atenţia asupra teoriei dreptului câştigat, neretroactivităţii legii, respectării dreptului de proprietate, dar Guvernul sfidează toate aceste semnale, asumându-şi probabil milioane de procese cu pensionari al căror drept fundamental urmează să fie atins", se arată într-un comunicat remis, miercuri, de deputatul Alina Gorghiu.Totodată, Comisia pentru Justiţie a PNL consideră că este momentul ca avocaţii, "o breaslă care încă mai are un cuvânt de spus într-o ţară ce tinde către haos legislativ, să se implice pentru a înlătura toate atacurile la adresa statului de drept"."Conform literei legii, orice reglementare nouă se aplică numai de la data intrării sale în vigoare, deci o nouă legislaţie referitoare la pensii nu se aplică în mod automat celor pensionaţi în baza actelor normative anterior în vigoare. O asemenea aplicare ar însemna o extindere a incidenţei actului normativ asupra unor situaţii din trecut, care ar avea efect retroactiv şi ar contraveni dispoziţiilor art.15 alin.(2) din Constituţie, republicată. Aceste detalii scapă, în mod inexplicabil, juriştilor din guvern, fapt ce ne aduce în situaţia de a fi de acord cu atacarea în instanţă a deciziilor guvernului care încalcă dreptul la securitate socială şi principiul supremaţiei legii, aşa cum s-a întâmplat în cazul Letoniei", susţin liberalii.

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu