duminică, 20 iunie 2010

Comunicat de presă - Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a Senatului

Comisia pentru invatamant din Senat, cea care dezbate acum Legea Educatiei a transmis urmatorul comunicat:

Comunicat de presă - Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport - 18 iunie 2010

"În cadrul şedinţei desfăşurate în data de 17 iunie 2010, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Senat, a dezbătut şi supus la vot articolele 15, respectiv 22 din Proiectul Legii educaţiei naţionale cu privire la sistemul naţional de învăţământ preuniversitar şi structura ciclurilor de studii.Pentru învăţământul preuniversitar obligatoriu, Comisia senatorială a supus la vot trei variante de organizare a ciclurilor de studii, după cum urmează:

a. Varianta legii în forma adoptată de Camera Deputaţilor, amendată de Comisie cu propunerea de continuare a studiilor pe o rută profesională după absolvirea ciclului gimnazial pentru elevii care nu optează pentru un ciclu liceal.

b. Varianta legii în care ciclul gimnazial păstrează vechea structură de 4 ani, cu clasele V – VIII, respectiv 4 ani pentru ciclul liceal, cu clasele IX – XII.

c. Varianta propusă în Comisie în care structura sistemului preuniversitar cuprinde: o grupă mare pregătitoare obligatorie care funcţionează în cadrul grădiniţei (5 – 6 ani), ciclul primar cu clasele I – IV (6 – 10 ani), ciclul gimnazial cu clasele V – IX (10 – 15 ani), ciclul liceal cu clasele X – XIII (15 – 19 ani) sau învăţământul profesional (15 – 17 ani). La finalizarea ciclului gimnazial, elevul este obligat să aleagă între frecventarea a minimum 2 ani din ciclul liceal sau a unei şcoli profesionale cu aceeaşi durată. Învăţământul obligatoriu este de 12 ani, iar obligaţia de a urma forma cu frecvenţă încetează la vârsta de 18 ani.
Membrii Comisiei senatoriale au adoptat, cu o majoritate de voturi, ultima variantă propusă. Variantele respinse pot fi susţinute ca amendamente în plenul Senatului.
În cadrul lucrărilor la Legea educaţiei naţionale, Comisia a solicitat Biroului Permanent al Senatului prelungirea cu o săptămână a termenului de depunere a raportului."

Ca sa concluzionam...A fost preferata ultima varianta, cea cu 4 ani de liceu.Fata de varianta adoptata de catre Camera Deputatilor, care prevedea 4 ani doar la liceele tehnologice, aceasta varianta pare mai echilibrata, in sensul ca toti elevii de liceu studiaza acelasi numar de ani, indiferent de profil.Este adevarat ca acesta varianta nu este cea finala, exista si posibilitatea ca in plen ea sa se modifice.Interesant este faptul ca, in plina criza financiara, se doreste prelungirea scolarizarii cu un an de zile.Cu cheltuielile aferente...Pentru parinti, dar si pentru plata salariilor...Acest guvern trebuie sa se hotarasca clar ce doreste.Reduceri de salarii sau suplimentari de ore? Pare ca merge in zig-zag si ca nu stie ce vrea...Pentru ca un an scolar in plus inseamna cheltuieli...Cat ar fi aceste cheltuieli pare ca nu stie nimeni...


Profesor Cristian Bebe

Secretar Comisie Educatie PNL4


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu