sâmbătă, 12 iunie 2010

Ministrul e multumit de activitatea sa...Noi nu...

Prezent la Târgovişte la încheierea anului şcolar 2009-2010, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a precizat că activitatea sa ca ministru poate fi analizată de fiecare persoană în parte, informează NewsIn.''Activitatea pe care am depus-o fiecare poate să o judece, dacă voi candida vreodată la vreo funcţie, alegătorii o vor judeca. Atât timp cât nu candidez, pentru că nu este cazul acum, dinamica guvernamentală este cea care decide cât de mult rămâne un ministru în funcţie. Singurul aspect care mă preocupă este să îmi fac cât se poate de bine misiunea pe care am primit-o odată cu mandatul de ministru'', a spus Daniel Funeriu. Pe de altă parte, ministrul Educaţiei susţine că, în două săptămâni, se va şti care sunt priorităţile de investiţie în reabilitarea şi modernizarea unităţilor de învăţământ, fondurile urmând să se îndrepte către acestea."Am făcut o situaţie, la nivelul ministerului, cu cele aproximativ 20.000 de structuri de învăţământ, pentru a vedea câte au un număr foarte mic de elevi, câte un număr foarte mare, astfel încât să putem prioritiza lucrările, la nivelul fiecărui judeţ. Deci, există o gândire foarte serioasă la acest nivel şi, sper eu, în două săptămâni, vom reuşi să dăm şi reperele financiare", a afirmat Funeriu. Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a participat, vineri, la festivitatea de închidere a anului şcolar 2009-2010 la Colegiul Naţional Ienăchiţă Văcărescu şi Şcoala Generală Coresi din Târgovişte. Apoi, a discutat cu cadrele didactice de la Universitatea Valahia Târgovişte despre Legea Educaţiei şi modernizarea învăţământului românesc.
Va rog sa analizati aceasta fraza...''Activitatea pe care am depus-o fiecare poate să o judece, dacă voi candida vreodată la vreo funcţie, alegătorii o vor judeca".
Pe langa formularea usor alambicata a acestei propozitii este foarte important mesajul pe care actualul ministru doreste sa il transmita.Acela ca daca va candida la alegerile urmatoare, activitatea sa va fi "judecata" de catre alegatori.Eu cred ca dansul spunea cu mandrie aceasta propozitie, de unde rezulta ca actualul ministru isi imagineaza ca pentru activitatea din acest mandat de ministru chiar ar putea sa fie ales ca deputat sau ca senator.Sa presupunem ca domnul ministru ar candida in colegiul meu...Nu trebuie sa presupunem ci este foarte cert ca eu nu l-as vota.Si as face-o tocmai pentru activitatea pe care el a depus-o ca ministru al educatiei.Si nu as avea doar eu aceasta optiune ci marea majoritate a celor din colegiul meu.De aceea il sfatuiesc prieteneste pe acest ministru, daca vreodata va dori sa candideze sa nu o faca in Bucuresti.Aici judecata alegatorilor ii va fi fatala.Nu stiu ce se intampla in tara, dar stiu ca in Bucuresti oamenii sunt foarte bine informati.De aceea ii recomand pentru a candida o zona cat mai indepartata, desi cred ca acum nimeni din tara nu mai vrea sa auda de candidatii PDL-ului.Mai spune ministrul acolo ca "Singurul aspect care mă preocupă este să îmi fac cât se poate de bine misiunea pe care am primit-o odată cu mandatul de ministru''...Aici lucrurile sunt foarte clare...Daca misiunea pe care a primit-o domnul ministru a fost cea de distrugere a invatamantului romanesc, poate sa fie linistit...Chiar a reusit acest lucru...De aceea acum ar fi bine sa isi dea demisia..."Felicitari" pentru indeplinirea misiunii, "felicitari" pentru "haosul" in care ati adus invatamantul romanesc, domnule ministru"...Asteptam...DEMITEREA pentru incompetenta pentru ca demisia este o chestiune de "eleganta" si nu o sa vina niciodata...

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

Un comentariu:

  1. ... domnule profesor ... sunteti si membru de partid... stiti se vorbeste tot mai des de solidaritate... Boc, Presedintele, Nastase... si alti politicieni...
    ... aveti juristi in organizatia dumneavoastra...
    doresc un raspuns avizat
    vezi:
    ...
    promovarea principiului solidaritatii;
    … stiti domnule … eu nu pot fi solidar cu toti acei care au furat si distrus Romania… vezi: http://www.porcisme.ro.
    …consider in continuare ca suntem martorii si victimele manipularii … in spectacolul fara sfarsit din Ro.vezi:http://gabrielnicolaeteodorescu.wordpress.com
    …si mai e ceva nu se doreste o reforma prin extensiune in Ro. preluand din experientele reusite ale vecinilor, vezi cazul Bulgariei, Ungariei…
    ...si mai ales nu se doreste o abordare sistemica prin prisma analizei rezultatelor si situatiei Romaniei de acum iunie 2010… ...explicatiile oferite sunt … sub nivelul decentei.. predictii formulate… la greu… optimizarea disfuntionalitatilor din Ro nu exista… etc…etc.

    daca tot se vorbeste de solidaritate…
    Subiect: salarizarea profesorilor din preuniv. – concediu 2010…

    … daca totusi…Legea de diminuare a cheltuielilor bugetare, care prevede reducerea costurilor cu salariile, pensiile şi alte drepturi sociale,( …care ca temei articolul din Constituţie privind restrângerea temporară a exerciţiului unor drepturi, pentru apărarea securităţii naţionale, potrivit premierului Emil Boc…)… va trece … si apare in MO… doresc un raspuns avizat… si mai ales cum pot ataca in contencios… faptul ca imi vor retine 25% si din banii de concediu….???
    …mentionez ca am studiat prevedierile legale
    vezi:
    . Personalul didactic primeşte compensarea în bani a concediului de odihna neefectuat, în condiţiile stabilite de Legea nr. 6/1992 şi de Ordonanta Guvernului nr. 29/1995, aprobată şi modificată prin Legea nr. 133/1995, exceptând situaţiile prevăzute la art. 103 lit. e) din Legea nr. 128/1997.
    În calculul indemnizaţiei concediului de odihna acordat personalului didactic se iau în considerare şi sporurile care fac parte din salariul de baza, conform Legii nr. 128/1997.
    Prezentele norme metodologice se aplica funcţiilor didactice de predare din învăţământul preuniversitar, prevăzute la art. 5 şi la art. 16 alin. (6) din Legea nr. 128/1997.
    În învăţământul superior, normele metodologice se aplica preparatorilor universitari, asistentilor universitari, lectorilor universitari/sefilor de lucrări, conferentiarilor universitari şi profesorilor universitari.
    De prezentele norme metodologice beneficiază personalul didactic de conducere, precum şi personalul de îndrumare şi control din inspectoratele şcolare şi din Ministerul Educaţiei Naţionale, conform art. 111 alin. (6) din Legea nr. 128/1997


    DECI … CONCEDIUL DE ODIHNA VA FI AFECTAT DE ACEASTA LEGE???
    … SI MAI ALES CUM POT ATACA IN INSTANTA…
    …… asta chiar tine de solidaritate umana… pt ca vedeti acest guvern pune semnul egal intre o femeie de servici, un profesor si un medic rezident…
    va multumesc anticipat…
    cu stima si consideratie
    gabriel teodorescu

    RăspundețiȘtergere